100 Balls – noul Flappy Bird devine rapid un hit [VIDEO]

de: Vlad Andriescu
09 06. 2014

După ce acum două zile v-am prezentat Make it Rain, cel mai popular joc din magazinul de aplicații App Store și Play Store, astăzi ne oprim la 100 Balls, locul secund în Play Store. Povestea ei esta una interesantă – despre copiere și nu numai.

100 Balls sau 100 Ballz (pe Android) este un joc simplu la prima vedere, dar care intră în categoria Candy Crush Saga – oferă acțiuni repetitive, concentrare mintală și face ca timpul să treacă. Jocul a fost denumit rapid noul Flappy Bird, datorită dificultății sale și poate și absurdității. Nu pare deloc interesant la început, are un design minimalist, dar reușește să te țină concentrat. Până la urmă, se folosește de legile fizicii.

Noi l-am testat pe Android, unde avem o variantă copiată după cea originală de pe iPhone. Există numai modul Normal, iar cel Advanced urmează.

Care este scopul jocului? Dintr-un filtru avem 100 de mingi de tenis pe care trebuie să le eliberăm apăsând pe ecran. Acestea trebuie să cadă într-o găleată. Pe parcursul unui joc, avem 8 găleți ca să golim conținutul la final.

Pe parcursul jocului, nivelul crește și avem șansa să facem din ce în ce mai multe puncte. Noi vă invităm să ne spuneți cât de multe puncte ați făcut și să vă uitați la video-ul de mai jos cu prezentarea titlului.

Totul a fost copiat pe Android

Potrivit geektime.com, acolo unde am găsit câteva informații despre joc, prima variantă a 100 Balls a apărut pe iPhone și a devenit curând foarte populară. Această versiune a fost făcută de programatorul lituanian Giedrius Tazunas. 100 Balls a fost lansată pe 15 aprilie și a avut 30.000 de download-uri pe oră. Acum a ajuns la 6 milioane de descărcări.

Dar, între timp, totul a fost copiat. Deși aplicația principală rămâne un lider în ecosistemul Apple, pe Android situația stă diferit. Primul titlu a fost lansat acum o lună, pe 5 mai, de către programatorul sloven Zan Korosec de la FreaXator. Aceasta este aplicația care ocupă locul secund în clasamentul jocurilor de Android. Până la jumătatea lunii mai, aplicația avea 200.000 de descărcări, dar ritmul creștea.

“Nicio aplicație din Google Play Store nu are legătură cu noi. Majoritatea au fost create după succesul nostru din App Store și vom lua măsuri împotriva lor”, a spus Tazunas.

În același timp, Korosec, cel care a creat jocul de succes din Play Store a spus că nu are nicio legătură cu echipa de programatori din Lituania și că jocul e produsul lor și că orice asemănare e doar o coincidență. Greu de crezut, mai ales că jocul este identic și are același nume.

Link-uri de download pentru diverse versiuni

100 Ballz pentru Android

100 Balls pentru iOS (jocul original)

100 Balls Factory pe Windows Phone

100 Balls Pro pe Android